Cum plătim impozitele la stat pentru veniturile din acțiuni?

Este obligația legală a fiecărui cetățean să declare anual veniturile sau pierderile care au rezultat în urma investițiilor acestuia la bursa. Majoritatea platformelor de tranzacționare ne oferă un extras anual în care sunt cuprinse toate tranzacțiile pe care le-am realizat în anul precedent. Acest extras este trimis către investitori în general în luna februarie sau martie și este aferent anului precedent.

Pe baza declarației realizate vom plăti impozit la stat în cazul în care am înregistrat un profit. Pierderile trebuie raportate, deoarece investitorul are dreptul să deducă aceste pierderi pe o perioada de 7 ani. Spre exemplu, în cazul în care acum doi ani am pierdut 1000 lei, iar anul trecut am castigat 2000, vă fi necesar să plătim impozit doar pentru diferență dintre câștig și pierdere.

Conform legilor în vigoare, cetățenii trebuie să declare rezultatele investițiilor din anul precedent până în data de 25 mai. Raportarea este realizata prin completarea “Declarației Unice”, care apoi trebuie depusă la ANAF. În cazul în care am realizat profit, impozitul vă fi în cuantum de 10%, în timp ce pentru dividende vom plăti 5%.

Legislația stipulează faptul că trebuie să plătim impozit pentru toate veniturile realizate din transferul de titluri de valoare, tranzacționate pe piața de capital. În aceasta categorie se încadrează: acțiunile, obligațiunile, titlurile de creanță, titlurile de stat sau orice alte titluri ce pot fi achiziționate prin subscriere sau schimb și care presupun o decontare în bani, cu excepția instrumentelor de plata.

În momentul în care deținem acțiuni pe o platforma din străinătate, trebuie să luam în considerare că și pentru acestea vom plăti impozit pe venit. În cazul acestora impozitul vă rămâne de 10% și după data de 1 ianuarie 2023 și nu se va aplica impozitarea diferențiată. În ceea ce privește dividendele, companiile străine le plătesc într-un cont numit omnibus, fără a ști cine este persoana fizica la care vor ajunge acestea. În acest fel, impozitul pe dividende nu poate fi reținut la sursa, iar investitorul este obligat să îl declare și pe acesta în mod separat. În cazul platformelor din România, aceștia au posibilitatea de a reține impozitul pe dividende, dar majoritatea nu o practică.

Cei care doresc să depună “Declarația Unică” trebuie să știe că au la dispoziție trei modalități. Puteți să printați formularul standard de pe site-ul instituției și să îl depuneți la sediul ANAF din municipiul în care locuiți sau să îl trimiteți prin poșta cu confirmare de primire. Cea de a treia posibilitate, și cea mai eficienta, este să vă faceți un cont online în cadrul Spațiului Privat Virtual(SPV), unde veți putea încărca declarația digital. De asemenea, veți avea posibilitatea de a plăti impozitele prin intermediul platformei online.

În cazul în care ne gândim să nu raportăm câștigurile realizate, chiar dacă pe moment vom evita plata taxelor, trebuie să știm că după un timp tot vom fi obligați să le plătim. Toți brokerii sunt obligați să raporteze periodic către instituțiile statelor în care funcționează veniturile realizate de către clienții acestora. Atunci când alegem să nu le declarăm singuri, vom ajunge să plătim retroactiv și vom avea de achitat și penalizări de întârziere.

Un aspect foarte interesant este modul în care Statul Român își propune să modifice legislația în aceasta privință începând cu 1 ianuarie 2023. Dacă până acum impozitul era de 10% și nu conta perioada în care am deținut acțiunile, legiuitorii dezbat un proiect în care se dorește copierea modelului american de impozitare al veniturilor din acțiuni. Aceasta urmează să se aplice inițial doar pentru acțiunile achiziționate pe bursa românească.

Mai exact, se dorește modificarea cotei de impozitare la 1%, respectiv 3%. Atunci când vindem acțiunile la mai puțin de un an de la achiziționare vom plăti un impozit de 3%, în timp ce dacă le ținem cel puțin un an, impozitul vă fi de 1%. Mai mult, pierderea și câștigul nu se vor mai putea compensa pentru a recupera pierderea, dar nivelul impozitului vă fi mult mai mic.

De asemenea, sunt efectuate anumite modificări și în ceea ce privește situațiile în care trebuie să depunem “Declarația Unică” și modul în care se plătește profitul. Noile reglementări stipulează faptul că cei care au avut un venit care nu depășește 12 salarii minime pe economie nu vor mai depune declarația, în timp ce restul sunt obligați să completeze pentru a plati CASS-ul aferent acestui venit. Impozitul în acest caz vă fi 10% din valoarea brută a 12 salarii minime.

Mai mult, se încearcă implementarea unui sistem asemănător cu cel din industria jocurilor de noroc, în care intermediarul este obligat să rețină impozitul datorat statului la sursa. Acestea fiind spuse, atunci când vom vinde niște acțiuni, brokerul vă trebui să rețină în mod direct valoarea aferentă impozitului, pe care după aceea o vă direcționată către stat în numele persoanei în cauză.